Ministrul Economiei: Privatizarea Oltchim va fi finalizata in februarie sau in iunie 2014

Privatizarea Oltchim se va finaliza in iunie 2014, daca se va gasi capital de lucru, in caz contrar termenul limita fiind luna februarie 2014, a afirmat duminica, la Pitesti, ministrul Economiei, Andrei Gerea, potrivit Agerpres.

"Daca reusim sa gasim 15 milioane euro, cat este capitalul de lucru, ne putem intinde undeva pana in iunie. Daca nu reusim sa gasim acesti bani, in luna februarie ne strangem mana cu investitorii", a declarat Gerea.

El a precizat ca ar prefera prima varianta, deoarece gasirea unor investitori seriosi cere timp, dar deocamdata exista unele probleme legate de asigurarea capitalului de lucru.

"Cel mai presant factor este capitalul de lucru, care este absolut necesar pentru desfasurarea activitatii si pentru castigarea de timp, pentru ca o astfel de actiune precum cea demarata de noi, pentru cautarea de potentiali investitori, cere timp. (...) Avem nevoie de acesti bani, care se cauta in primul rand la banci. Bancile, din pacate, nu sunt foarte dornice sa finanteze, este o problema la nivel national, nu numai in cazul Oltchim. Dar am reluat discutiile, nu numai in zona bancara, ci si in zona fondurilor de investitii", a precizat ministrul Economiei.

Andrei Gerea a mai spus ca exista deja trei consortii internationale care si-au manifestat interesul pentru preluarea companiei Oltchim, insa campania de atragere de investitori pentru privatizare va continua. Pe de alta parte, vor fi reluate si discutiile cu reprezentantii OMV Petrom referitor la posibila vanzare a rafinariei Arpechim, aflata in prezent in conservare.

"Saptamana aceasta o sa avem intalnirea cu OMV, pentru ca acum sase luni ei si-au manifestat intentia de a vinde rafinaria. Sigur, ar fi un plus pentru Oltchim, dar nu este atat de esential cum este Divizia Petrochimica Bradu. Se poate compensa lipsa rafinariei, dar pentru Oltchim, pentru cei de la Valcea, si asta au inteles-o de-a lungul timpului, nu poate exista viitor, in forma in care este astazi combinatul de la Ramnicu Valcea, fara ce se afla la Pitesti. (...) Lucrurile, din punctul de vedere al tuturor, sunt clare, privatizarea se va face integrat", a spus Andrei Gerea.

Citeste si

Loading...

Friend's Activity